povestea

Filmul “Kiddo” aduce în faţa publicului un destin trist, parcă ştiut din primele momente.
Kiddo poartă un război cu o lume care nu o ajută, ci o copleşeşte. “Kiddo” este povestea unei părţi a societăţii pe care preferăm să o ocolim.

Copiii care se nasc în familii dezbinate, devin automat oameni în toată firea, de la vârste foarte fragede. Tocmai pentru că reprezintă o realitate traumatizantă, tocmai pentru că pe chipurile lor nu citim inocenţa, fericirea sau dorinţa de a trăi copilăria, ci greutatea cu care viaţa i-a împovărat.

Sportul este modalitatea prin care un tânăr se autodisciplinează, învaţă regulile de supravieţuire într-o lume cruntă şi nemiloasă, valorile vieţii şi ce înseamnă respectul. Dar asta nu este suficient. Pe lângă sport, orice tânăr are dreptul să trăiască într-o familie sănătoasă, unde să fie susţinut şi ajutat în lupta continuă care se numeşte “viaţă”.

Tânăra de doar 19 ani reprezintă singurul sprijin şi singura sursă de venit a familiei. Kiddo este pasionată de box, iar ringul este singura ei scăpare, reprezentând refugiul ei atunci când simte că nu mai poate, lovind cu furie sacul de box.

O femeie care loveşte un sac de box este o imagine destul de dură, nu? Dar o fată care cară saci de ciment pentru a-şi întreţine familia? Dar un tată care fură de la copil pentru a-şi satisface marele viciu, alcoolul? Dar un frate cu probleme de locomoţie - handicapat – aşa cum îl numeşte societatea?

mai mult